Adevăr
De obicei sunt o luptătoare, o piatră dură, cum spune și numele meu "Petra". Dar, am de asemenea și momente când clachez, când piedicile sunt prea mari sau provocările mult prea neașteptate. Când simt că nu mai pot, când orice cuvânt mă doare, orice gest mă face să fiu sceptică, încep să mă gândesc prea mult la semnificația anumitor lucruri. Când mă închid și mai mult în mine. Uneori, uităm să fim sinceri cu noi înșine, de dragul celorlați, uităm să spunem ce ne-am dori cu adevărat, doar să nu rănim sentimentele altora. Este în regulă așa, să ne abandonăm pe noi, să uităm de ceea ce vrem cu adevarat? Probabil ca în orice altă situație, trebuie găsit un echilibru, e o linie subțire între abandon și nepăsare, între dragoste și ură, între dorință și dreptate. Cred că undeva în adâncul sufletului, mi-aș dori ca lumea să nu mai fie atât de rea, să nu mai existe strict interese în relațiile inter-umane. Dar e aiur...