Cenusa
Ironic cum construiesti un iad in jurul nostru si te astepti ca eu sa iti fiu inger . Vocile nu se mai aud, mainile nu se mai ating. Te-ai transformat intr-un strain, chiar in propriul tău film, pe care l-ai regizat atat de grijuliu zi dupa zi. Vrei sa strigi, vrei sa urli, vrei sa fugi. Te uiti in jur, unde sa pleci? Unde te poti ascunde de propria-ti constiinta? Unde poti fugi de ce ai in suflet? Vocea ai pierdut-o, a ramas undeva in niste promisiuni, demult uitate. Urletul durerii inca iti ti se citeste in ochi. Ridica-te. Ai vrea sa iti gasesti curajul de a ridica capul. Dar cenusa care te inconjoara e mult prea grea, e mult prea apasatoare. Si e neagra , ti s-a innegrit sufletul de la umbra durerii purtate atata timp. Dar speri. Inca speri, ca maine e totusi o noua zi! Tipa. Da afara toata durerea, toata frustrarea, toate amintirile. Da-ti voie sa suferi, caci prin suferinta te vei vindeca. Plangi, caci prin lacrimi iti vei curata sufletul. Pleaca, cac...