Inceput

Eram în clasa a 8-a când s-a întâmplat ceva tragic, cel putin pentru mine. Mă intorceam de la şcoală ca în orice altă zi când mama mă aştepta acasă cu o faţa lungă şi parcă înţesată de durere. Nu am înţeles de ce până în clipa în care a deschis subiectul şi mi-a spus că o sa fie nevoita să plece în Spania. Parcă căzuse cerul peste mine, mă simţeam precum cel mai mic şi neimportant om de pe Pământ.Totuşi am încercat să nu-i arăt asta şi să mă prefac că mă bucur şi sper să fie bine. Plecarea era peste o săptămână. Şcoala abaa începuse şi era tot mai greu.Parcă simţeam că o durea şi pe ea sufletul să plece şi să mă lase, dar nu aveam ce face, plecarea era un fapt. A trecut şi săptămână şi se făcuse ziua plecarii. Ne-am trezit amândouă dis-de-dimineaţă, pe la ora 8 eram pregătite. Plecarea era la ora 10, avea timp. Ne-am luat la revedere amăndouă cu lacrimile în ochii şi a plecat. Da aşa e, a plecat şi ştiam că nu se va mai întoarce. Îmi venea să strig după ea, să strig să vină înapoi, sa-i spun cata nevoie am de ea, sa ii spun ca mi-e frica si ca nu ma voi descurca singura dar ceva m-a oprit,ceva mai mare ca mine, eram fără de puteri în faţa mea, simteam de parca corpul nu-mi asculta comenzile, ramasesem ca si paralizata. Deşi îmi doream să se întoarcă, plecase şi multă vreme avea să nu mai fie alături de mine,trebuia să mă descurc singură fără pic de ajutor. Probabil v-aţi gandit: şi tatăl tău ? tatăl meu avea şi el la rândul lui serviciu si venea acasa o data la 2 saptamani, cateodata nici atunci. Eram singura.Doar eu si cu mine. M-am obişnuit sa supravietuiesc şi cred că aceasta a fost prima mare lecţie pe care mi-a dat-o viata.