Minunea de sâmbătă ...

Dupa ce joi m-am dus cu vara mea Simona la tânăra mămică şi desigur la copilaş, parcă mi se făcuse dor de finuţa mea, de Petruţica. Ea este totodată şi verişoara mea, are doar doi anişori...şi parcă îmi doream s-o revăd dar nu aveam timp să mă duc pe la ea ....chiar nu puteam ...În fine asta era, nu se sfârşea lumea..

Sâmbătă mă trezesc mai târziu ca de obicei, pe la 9 jumătate 10 ...Aud interfonul sunând, mă duc repede şi deschid, nici n-am mai întrebat cine era de adormită ce eram ... ies la uşa să vad cine e ....când, surpriză, pe cine văd eu jos la scări?... era o prinţesă care striga "Nană , nană "( aşa îmi zice Petruţica mie, nană, de la naşa deoarece când era mai micuţă nu putea să pronunţe naşa şi aşa mi-a rămas numele). Am coborât numaidecât ....Vă zic sincer nu-mi venea să cred că era chiar ea , credeam că visez , că poate nu m-am trezit....dar când m-a luat în braţe şi mi-a zis "nană ce faci tu ?" am ştiu că nu este un vis ...apoi a venit şi mama ei care rămasese în urmă cu bagajul...pentru că urma să doarmă la mine ....M-am îmbrăcat repede şi am plecat cu ea la magazin să-i cumpăr dulciuri sau ce a mai vrut ...pe mama ei am lăsat-o acasă....Apoi, după ce ne-am mai plimbat puţin prin faţa blocului , am venit acasă, ne-am jucat până pe la 6-7 . Spre deosebire de celălalt îngeraş de care am vorbit în articolul precedent, cu Petruţica nu îmi era frica, adică sunt obisnuită cu ea şi in plus e mult mai mare...dar oricum nici când era mică nu mi-a fost frică să o iau în braţe sau să mă joc cu ea...nu ştiu, probabil am petrecut mult mai mult timp cu ea şi de aceea. Pe urmă a urmat băiţa ...de câte ori vine pe la mine nu lasă pe altcineva să-i facă baie decat pe "nana". Pe la 7 jumătate 8 a venit tatăl meu, naşul Bebe şi a stat şi s-a jucat cu el până la 11 noaptea....Tatăl meu o iubeşte enorm, îi face toate poftele dar toate fără nicio excepţie ...

Noaptea a trecut, iar a doua zi a venit tatăl ei să o ia ...mi-a părut foarte, foarte rău ...dar asta e, nu aveam ce face ....m-am bucurat că am vazut-o măcar 2 zile şi am văzut cât de frumoasă şi de deşteaptă s-a facut .

Aaaa aş vrea să vă mai zic ceva ....probabil când aţi văzut Petruţica aţi crezut că am greşit numele sau ceva de genu .... nu, nu este greşit, o cheamă exact ca pe mine: Petruţa-Maria.

Este minunat să vezi evoluţia omului pe pământ încă de mic copil...câteodata mă gândesc: Oare ea va mai şti toate lucrurile acestea, când va creşte va ţine la fel de mult la mine sau este doar o faza copilărească?...uff sper că nu pentru că eu ţin foarte mult la ea, ca la surioara pe care n-am avut-o niciodată.