Joc al sentimentelor

-
A trecut încă o zi 
Fără să te vad 
Mi-ai promis c-o să mă vezi 
Dar eu n-am să te văd 

 Ce ciudat e jocul
 Parc-am fi copii 
Şi totuşi eu mă joc cu focul 
De a te privi. 

 Te văd mereu, mereu 
Treci prin faţa mea 
Dar nu te uiţi în urma ta 
Să vezi cum plange inima 

 E acesta un joc 
Un joc al sentimentelor 
Dar din joc devine foc 
Al tuturor iubirilor 

 Te privesc în tăcere 
Şi mi se pare ciudat 
Iar toată lumea imi cere 
Un sentiment curat 

 Ceva ciudat mă cuprinde 
Un fel de văl rozaliu 
 E flacăra iubirii moarte 
Ce-mi face sufletul pustiu 

 Toţi râd şi totuşi 
Toţi plâng în ploaie 
Mergand pe stradă cu măşti 
Ascunzând iubirea greoaie 

 Mâinile mele iubesc, 
Gura mea vrea să sărute, 
Ceilalţi parcă pălesc 
În faţa iubirii nevrute.

Comentarii

  1. R26 ianuarie 2009 la 21:48

    Trebuie sa mentionez faptul ca penultima strofa este chiar superba deoarece concentreaza adevarul realitatii actuale! Imi place ca ai reusit sa exprimi atat de mult intr-un mod sintetizat. Bv`o :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Petra26 ianuarie 2009 la 22:25

    :"> merci mult :*

    RăspundețiȘtergere
  3. Adela26 ianuarie 2009 la 22:36

    mie imi plac ultimele 3 strofe...chiar asa mult il iubesti?

    RăspundețiȘtergere
  4. Petra26 ianuarie 2009 la 22:38

    nici n-ai idee cat :(

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim29 ianuarie 2009 la 10:48

    la a doaua lecrurare am inteles mai multe;))>:D<

    RăspundețiȘtergere
  6. Iuly2 februarie 2009 la 14:21

    Frumoasa poezia:X:X

    RăspundețiȘtergere
  7. Petra18 februarie 2009 la 08:14

    mister soprranno/:)
    evident ca nu o sa te blochez, puteam sa fac asta demult ...
    accept criticile, nu esti singurul care mi-a facut, dar problema e ca tu imi faci o critica la modul cum arat, si asta nu poti sa o sti pentru ca nu ma cunosti ok ? singura critica pe care poti sa o faci este o critica pe ce scriu eu aici... nu despre mine si/sau despre viata mea personala ...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Tell me

Postări populare de pe acest blog

Unde ?

-
Se spune ca omul iubește cu adevărat o dată în viață . Așa se spune .  Și se spune ca simte o conexiune unică cu acea persoană . Se spune.  Și ca acea conexiune va fi unică . A fost . Și totuși, când știi ca totul  s-a terminat, nu a mai rămas nimic, ca inimile au strigat prea tare una la alta, tu ai plecat, el a plecat, amândoi ați plecat, dar inima a rămas plină cu iubire .  Ce faci cu toată iubirea care rămâne ? Cum poți uita de ea? Cum o ștergi ? Când niciodată nu ai crezut în dragoste adevărată și ea îți apare , cum faci să nu mai crezi din nou?  Există o școală care te învață să nu mai simți ? Să fii din nou ca înainte ? Există o gumă care poate să șteargă toate amintirile?  Există un parfum care poate acoperi mirosul lui?  Există un univers paralel care poate îndepărta conexiunea ?  Există o mâna care te poate mângâia în același fel? Există o gură care te poate săruta cu aceeași pasiune? Există 2 ochi care te pot privii cu aceeași dragoste?...
Read more »

Tu poți?

-
 Sunt momente când vocea nu își mai găsește tonalitatea. Strigi, dar nu aude nimeni. Plângi, dar lacrimile sunt deja uscate pe fața ta. Cauți, dar nu găsești niciun braț întins. Încerci să atingi o fărâmă de bunătate, dar umbra ei deja pălește. Alergi după iubire … și încă o cauți.  Unde ești ?  Sunt momente când e mai bine sa taci pentru ca vocea nu îți mai este auzită, șoaptele se pierd pe un vânt de iulie iar el deja nu te mai aude. Vocea îți piere, se loveste în vorbe grele, vorbe aruncate cu dispreț și atunci doar taci.  Acum? Sunt momente când e mai bine să pleci, pentru că ești prezent într-o încăpere pustie. Sufletele nu se mai conectează, se mai aude doar aerul condiționat. Acum prezența îți este confundată cu absența, respirația nu se mai aude, vocea mea e străină . Cine ești?  Sunt momente când te uiți în oglindă și zâmbești ușor, îți pare rău de omul care zâmbește la rândul lui și se uită la tine. Îți amintești cum era să fii fericit ? Mai privește o...
Read more »

ADN

-
      Citeam undeva ca durerea se instalează in ADN-ul nostru și rămâne totdeauna o parte din noi, oricat de mult am fugi, oriunde am merge sau oricat de mult am încerca sa renegam trecutul. E acolo, o cutie plina de regrete, o cutie acoperita de praf, care adaposteste acea durere pe care crezi ca ai uitat-o, acea rana care crezi ca s-a inchis, acele lacrimi care crezi ca s-au uscat, acele ganduri care crezi ca s-au pierdut.       Si timpul se scurge, trec zile, saptamâni sau poate vor trece ani. Zi de zi depui eforturi sa uiti ceea ce ai fost, sa uiti ce ai facut, dar apoi dintr-o data, intr-o fractiune de secunda totul se intoarce impotriva ta, iar trecutul vine si te loveste cu o forta halucinanta. Refuzi in continuare, esti un luptator.       Dar, atunci iti dai seama ca tot ceea ce ai incercat sa renegi, acele parti pe care le considerai rele, sunt de fapt parte din tine si trebuie sa le accepti, trebuie sa recunosti ca fa...
Read more »