Închide ochii

     Câteodată ai nevoie de o clipă. De acea clipă în care să închizi ochii și să îți lași mintea să zbore. Știi, când într-o secundă, îți poți imagina o viață întreagă, când filmul se desfășoară pe repede-înainte și tu esti doar un simplu spectator al propriilor trăiri. Deci, dacă ai putea să fii oriunde, unde te-ar purta imaginația acum?

    Eu sunt pe o plajă, însorită, nu foarte aglomerată. Simt soarele cum îmi sărută trupul, la început timid, apoi din ce în ce mai flămând. Sunt 29-30 de grade, stau pe sezlong, într-un costum de baie alb, un picior îmi atârnă leneș în nisipul fin. Pe sub ochelarii de soare mari privesc ușor un anume Adonis cum iese din apă, picături de apă precum diamantele îi alunecă ușor pe corp, zâmbește, dezvăluind un șir perfect de dinți albi și apoi o ia la fugă. Pe măsuță am Cocosolis, e timpul pentru un bronz de ciocolată. Închid ochii în timp ce sorb dintr-un cocktail (să fie oare un Hugo) și ascult valurile mării spărgându-se la țărm. E sunetul de care nu m-aș sătura vreodată, e muzica perfect orchestrată pe care natura ne-a oferit-o în dar. Costumul alb scoate în evidență primul strat de bronz, părul e desfăcut, ușor încrețit, ochii strălucitori reflectând frumusețea apei, SUNT EU, respir. Simt un gust ușor sărat pe buze. E briza mării. Am lângă mine o carte, o fi Ishiguro sau poate Fitzgerald. Nu se potrivește, dar îmi place să fiu atipică. Doar port cel mai roșu ruj pe care îl am. În jurul meu sunt numai tineri, toți sunt fericiți, aud râsetele lor ca o șoaptă complice purtată de vânt, zâmbesc și eu, aud la rândul meu niște șoapte în ureche. Acum încep să râd cu sufletul. Sunt fericită. În spatele meu se aude o muzică, cumva înăbușită "Todo es...". 

  Și stop. Deschid ochii. E marți, -1 grad, soarele pare doar o parodie, brusc devin conștientă de realitatea care mă lovește fără milă . Rețin o clipă senzația, e clar un deja-vu, dar trebuie să scap de scena recent încropită. Nu a fost imaginația, ci doar trecutul, care acum pare că își cere dreptul la replică. Am deblocat o amintire, nu am creat un respiro. Știam exact unde a zburat mintea mea, de câte ori oare nu s-a dus acolo... Dar niciodată atât de clar, niciodată cu atâtea detalii. Pentru un moment am îmbrățișat un colț de fericire, am simțit-o emanată prin toți porii, am inspirat parfum de vară. Din instinct, îmi mușc buza. Știu ce trebuie să fac, dar știu și ce aș vrea să fac.    

    Închide ochii, tu unde ești acum?