Mă strigă cineva în noapte
Eu aș vrea să fii tu
Deschid ochii și în juru-mi
Nu văd nimic, nu erai tu...
Era doar glasul inimii pierdute
Te strigă și acum
Dar tu nu o auzi nicicum, niciunde,
Căci tu ai fost, dar nu mai ești acum.
În ceruri îngerii țipă,
Stelele cad vestind miracole,
Marea-mi oglindește chipul tău,
Ești tu, chiar ești tu...
Mă tem câteodată de mine,
Și-ncep să mă-nchid într-o lume,
O lume a sentimentelor ...
Doar a mea și a ta.
Și dacă într-o zi îți voi spune,
Cu un glas străin :
"Te iubesc", ce o să-mi faci?
O să mă închizi într-o floare ?
Aș avea o dorință...
La a mea închisoare,
Să fie doar o mică scăpătare,
Dar spre mare să te pot vedea...
Mă bucur că ai renunţat la rozul acela enervant...
RăspundețiȘtergereŞi mai ales... fiindcă ai ales verde! Bravo!
;)) ms si pe mine incepuse sa ma sacaie `;))
RăspundețiȘtergereMda, o nouă schimbare la blogul tău...şi poezia e chiar super...bravo:)
RăspundețiȘtergere