Mă strigă cineva în noapte 
Eu aș vrea să fii tu 
Deschid ochii și în juru-mi 
Nu văd nimic, nu erai tu... 

 Era doar glasul inimii pierdute 
Te strigă și acum 
Dar tu nu o auzi nicicum, niciunde, 
Căci tu ai fost, dar nu mai ești acum. 

 În ceruri îngerii țipă, 
Stelele cad vestind miracole, 
Marea-mi oglindește chipul tău, 
Ești tu, chiar ești tu... 

 Mă tem câteodată de mine, 
Și-ncep să mă-nchid într-o lume, 
O lume a sentimentelor ... 
Doar a mea și a ta. 

 Și dacă într-o zi îți voi spune, 
Cu un glas străin : "Te iubesc", ce o să-mi faci? 
O să mă închizi într-o floare ? 
 Aș avea o dorință... 

La a mea închisoare, 
Să fie doar o mică scăpătare, 
Dar spre mare să te pot vedea...

Comentarii

  1. Mă bucur că ai renunţat la rozul acela enervant...
    Şi mai ales... fiindcă ai ales verde! Bravo!

    RăspundețiȘtergere
  2. ;)) ms si pe mine incepuse sa ma sacaie `;))

    RăspundețiȘtergere
  3. Mda, o nouă schimbare la blogul tău...şi poezia e chiar super...bravo:)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Tell me

Postări populare de pe acest blog

Unde ?

Tu poți?

ADN