Viaţa este o problemă care nu necesită rezolvare, dar este un mister care trebuie trăit!

”Ești trandafirul între flori, dar ai și spini înțepători...” Wow o melodie veche, foarte frumoasă...câte amintiri....ce mică eram...îmi amintesc cât de simplu vedeam viața atunci...nu exista lumea rea ...acum îmi dau seama cât am greșit....lumea răutăcioasă a existat mereu, doar că eram prea mică și mult prea naivă să o văd ... Nu deosebeam lumea...oare făceam bine ?...oare trăiam într-o iluzie...dar totuși era o iluzie care mă făcea să mă simt fericită, să mă simt "eu"....O dată cu trecerea anilor am învățat "să dau masca jos" lumii rele...dar încă sunt destul de naivă ...și mult prea sentimentală... Mult timp a trecut de când te-am pierdut... Am să hoinăresc și sper să te găsesc ...copilărie... Inima mea a coborât încă o dată pe lanțul amintirilor iar sufletul meu zboară, zboară și caută șirul zilelor....

Azi eram la magazin și când am ieșit mare mi-a fost mirarea când ...ce văd? oare ce văd ? .....ninge....și în momentul acela mi-a venit în minte o melodie: "Ninge, ninge Fulgi de zăpadă Pe case, pe stradă Că iarna-i frumoasă la joc... Ninge, ninge ...” Această melodie o știu de când eram mică și o cântam la școala cu colegii, iarna , la ora de muzică când ningea.... Ce vremuri frumoase...Doamne ce mică eram ...cât suflet puneam în toate aceste lucruri care acum nu mai au aceiași importanță pentru mine, nu mă mai emoționează chiar atât de mult...am crescut...anii au trecut...Dar chiar și așa...parcă și acum mai simt o mică emoție dar nu este la fel ca cea din trecut ... Au apărut alte lucruri care mă intereseazăa, lucruri specifice vârstei...păcat însă...mi-e dor de acele vremuri ...mi-au ramas doar amintirile, niște amintiri frumoase...suflet de copil unde ești :(?...

Riscă şi poate vei câştiga, sau poate vei pierde ...câştigi sau pierzi, suferi ...orice ai face, în viaţa, este ceva, inevitabil suferinţa ...totul începe cu un zâmbet şi se termină cu o lacrimă ...prietenia-care deşi, cea adevărată se "termină" oarecum cu moartea, în suflet rămâne veşnic-; iubirea, care începe cu un zâmbet, continuă cu un sărut şi se termină cu o lacrimă .....totul este aşa. În viaţa, nimic nu este întâmplător, totul se întâmplă pentru că aşa trebuie, aşa ne-a fost scris undeva, acolo sus ...La un momentdat, toţi suferim din cauze mai importante sau mai superficiale, dar ce contează este că suferim ...În această perioadă trec printre nişte clipe de coşmar ...aş vrea să plec undeva, unde nu mă cunoaşte nimeni, să fiu singură, departe de toţi şi de toate, de toată răutatea ce există în lume ...aş vrea să evadez, să scap de unii mincinoşi , care nu ştiu decât să aducă suferinţă în lumea mea...de ce nu pot să fug, să fug de mine, de tot ce mă înconjoară ....se s...

Îmi amintesc şi acum, cum stăteam, când eram mică şi mă uitam pe geam şi aşteptam să ningă ... stăteam ore întregi în faţa geamului în întâmpinarea primului fulguşor ...nimic nu s-a schimbat ....doar anii au trecut ...atât, în rest, totul e la fel, până şi sufletul meu e neschimbat ... tot un suflet de copil am...Şi în sfârşit s-a întâmplat: ninge .....iupiiii în sfârşit a nins şi în oraşul nostru micuţ...de când aşteptam asta ...Primul fulg , timid a căzut pe pămât , urmat de altul şi de altul ...şi nu s-a oprit, ninge în continuu, maşinile sunt acoperite complet de zăpadă albă şi pufoasă....până maine dimineaţă sper că o sa fie multă, multă zăpadă aşa cum ne place nouă copiilor şi nu numai, dar în special băieţilor , motivul nici nu mai trebuie amintit , este desigur tradiţionalul "frecat cu zăpadă al fetelor"....totul este aşa frumos, atât de alb, de un alb pur ce te duce cu gândul spre Dumnezeu, spre îngeraşi, spre divinitate...Cât de minunată este şi iarna , deşi este ca...

Dupa ce joi m-am dus cu vara mea Simona la tânăra mămică şi desigur la copilaş, parcă mi se făcuse dor de finuţa mea, de Petruţica. Ea este totodată şi verişoara mea, are doar doi anişori...şi parcă îmi doream s-o revăd dar nu aveam timp să mă duc pe la ea ....chiar nu puteam ...În fine asta era, nu se sfârşea lumea.. Sâmbătă mă trezesc mai târziu ca de obicei, pe la 9 jumătate 10 ...Aud inter fonul sunând, mă duc repede şi deschid, nici n-am mai întrebat cine era de adormită ce eram ... ies la uşa să vad cine e ....când, surpriză, pe cine văd eu jos la scări?... era o prinţesă care striga "Nană , nană "( aşa îmi zice Petruţica mie, nană, de la naşa deoarece când era mai micuţă nu putea să pronunţe naşa şi aşa mi-a rămas numele). Am coborât numaidecât ....Vă zic sincer nu-mi venea să cred că era chiar ea , credeam că visez , că poate nu m-am trezit....dar când m-a luat în braţe şi mi-a zis "nană ce faci tu ?" am ştiu că nu este un vis ...apoi a venit şi mama ei care...

S-a dus şi octombrie ...noiembrie a venit cu paşi repezi ...frigul e tot mai puternic şi poate în curând ...cine ştie , chiar o să ningă ....Şi totuşi început de noiembrie ....acest articol l-am scris printre lacrimi ...Am zis chiar dacă eu sunt supărată, să scriu să-mi descarc durerea în nişte cuvinte ....dar cred că durerea ce am simţit-o sau mai bine zis ruşinea faţă de mine , faţă de părinţi şi mai ales, poate asta o să vi se pară ciudat ,faţă de tabloul cu Mihai Viteazul din sala mea de clasă, s-a mai diminuat după ce mi-am descărcat sufletul...ruşinea se datorează unei note mici pe care am luat-o , nu sunt mândră deloc de mine , nu mă mai recunosc , dar cu siguranţă o să îndrept nota aceea ....în momentul când am primit lucrarea cu acea nota respectivă, pe lângă faptul că mi-am dorit să intru în pământ iar lacrimile mai că îmi dăduseră-nu ştiu cum am putut să mă abţin -am simţit cum ochii lui Mihai Viteazul (tabloul de la mine din clasă ) parcă mă acuzau , nu ştiu, se uitau într-...

Totul pare străin câteodată.Nu ştiu cine sunt, de ce sunt aici şi de ce nu sunt acolo.Totul e aşa confuz . Uneori îmi pun întrebarea cine sunt eu ? Până acum n-am găsit nici un răspuns, câteodată mă gândesc că sunt un simplu om, un simplu corp în plus pe acest Pământ care-şi duce existenţa până o să treacă într-o altă dimensiune. Dar totuşi fiecare are un rost în acestă viaţa, oare care este al meu ? Timpul trece mereu, mereu ... Trece şi nu se mai opreşte. Clipele ce au trecut nu se mai întorc, ne rămân doar amintirile. Dar.. nu e aşa, cu timpul uităm tot chiar şi clipele frumoase ce odată ziceam că o să le purtăm întotdeauna cu noi.De ce oare? De ce nu putem fi liberi, de ce nu putem uita faptul că totul este trecător mai ales noi, oamenii? Trăim într-o lume plină de haos şi nimeni nu face nimic să o schimbe.... şi chiar dacă ar încerca nu ar reuşi, oamenii sunt mult prea orgolioşi,orgolioşi cu sineşi şi cu ceilalţi. Nu vor să accepte faptul că o dată şi o dată totul o să se termine...

Motto: În tinereţe ne străduim să ne facem un nume.La maturitate trebuie să folosim "numele" spre binele altora.Margareta Pâslaru Eu sincer nu o cunosc de foarte mult timp pe această doamnă. Prima dată am văzut-o la o emisune "Duminica în familile" unde a fost invitată. Iniţial nu m-a interesat dar mama mi-a zis că este ceva interesat la televizor iar în acel moment se difuza melodia "Lasă-mi toamna pomii verzi". Vă jur că am ramas şocată. Este o melodie extraordinară, iar doamna Margareta Pâslaru este o interpretă unică ,cu o voce superbă şi extrem de frumoasă şi misterioasă Aceată melodie este o melodie pe care nu am cuvinte să o explic, cât este de frumoasă.Eu am rămas şocată din prima clipa din care am ascultat-o.Este o melodie cu suflet, îţi dă nişte sentimente ce nu se pot explica aşa pur şi simplu.În melodie,în prima parte "Lasă-mi toamnă pomii verzi/uite ochii mei" ţi-i dau Margareta Pâslaru face o comparaţie, un schimb extraordinar. O...

Eram în clasa a 8-a când s-a întâmplat ceva tragic, cel putin pentru mine. Mă intorceam de la şcoală ca în orice altă zi când mama mă aştepta acasă cu o faţa lungă şi parcă înţesată de durere. Nu am înţeles de ce până în clipa în care a deschis subiectul şi mi-a spus că o sa fie nevoita să plece în Spania. Parcă căzuse cerul peste mine, mă simţeam precum cel mai mic şi neimportant om de pe Pământ.Totuşi am încercat să nu-i arăt asta şi să mă prefac că mă bucur şi sper să fie bine. Plecarea era peste o săptămână. Şcoala abaa începuse şi era tot mai greu.Parcă simţeam că o durea şi pe ea sufletul să plece şi să mă lase, dar nu aveam ce face, plecarea era un fapt. A trecut şi săptămână şi se făcuse ziua plecarii. Ne-am trezit amândouă dis-de-dimineaţă, pe la ora 8 eram pregătite. Plecarea era la ora 10, avea timp. Ne-am luat la revedere amăndouă cu lacrimile în ochii şi a plecat. Da aşa e, a plecat şi ştiam că nu se va mai întoarce. Îmi venea să strig după ea, să strig să vină înapoi, sa-...